Proba cântarului din Evul Mediu Proba cântarului din Evul Mediu
               Dacă e să ne luăm după serviciile secrete ale armatei britanice şi după serviciile de comunicaţii cu... Proba cântarului din Evul Mediu

               Dacă e să ne luăm după serviciile secrete ale armatei britanice şi după serviciile de comunicaţii cu afilieri la structurile de informaţii, semnul acesta de egalitate pus între categorii sociale definitiv ireconciliabile face parte dintr-o „normalitate” şi „legalitate”. Aşa văd aceşti oameni statutul jurnaliştilor britanici şi americani de investigaţie, pe care i-au spionat, monitorizându-le corespondenţa electronică. Au interceptat, ca un exemplu, în doar zece minute, 70.000 de mail-uri ale unor jurnalişti, arată documente clasificate ale National Security Agency. Mai mult, acest material a fost încărcat pe reţeaua intranet a agenţiei, chipurile pe post de test.

               Stupefiant, Serviciul de Comunicaţii al Marii Britanii şi serviciile secrete au situat jurnaliştii în categoria ameninţărilor din partea teroriştilor sau a hackerilor. Totodată, un document confidenţial destinat serviciului de informaţii al Armatei avertiza că „jurnaliştii şi reporterii din toate formele de media modernă reprezintă o potenţială ameninţare la adresa securităţii”.

               Aloo! În ce lume trăim? Nu mai este nici un secret că o anumită formă de paranoia caracterizează serviciile secrete dar şi lumea politică, cele două categorii întreţesându-se armonios, din acest punct de vedere. Aceste instituţii şi structuri trăiesc sub apăsarea scenariilor de tot felul, e la fel de adevărat. În parte, acest aspect nu e foarte rău, pentru că dacă vrei să fii un serviciu eficient rulezi în permanenţă situaţii, proiecţii, care, într-o bună zi se pot potrivi cu realitatea şi astfel eşti în măsură să asiguri în mod corect securitatea naţională. De aici, însă, şi până la a-i pune pe ziarişti cu toptanul într-o categorie de ameninţare internaţională reprezintă o concepţie extrem de periculoasă. Sigur că există o sumă de infiltrări în mass-media (cele mai multe au sorginte politică sau aparţin serviciilor secrete, care astfel se folosesc de un eficient vehicul de informare). Admitem că media poate fi într-un anume fel penetrată de elemente care au de-a face cu terorismul sau cu fenomenul de hacking. Numai că să direcţionezi resurse importante pentru a spiona pe plan larg corespondenţa jurnaliştilor reprezintă, fără niciun dubiu, o exagerare periculoasă şi un nou tip de atentat la libertatea profesională şi umană. Cine garantează că astfel de informaţii vor fi filtrate şi folosite doar în scopul nobil, în definitiv, de a preveni ameninţări la adresa securităţii? Şi cel mai onest jurnalist îşi va face probleme când va purta corespondenţa electronică, fie privată, fie cu persoanele pe care le intervievează sau cu sursele sale. Jurnaliştii fac un imens serviciu ţărilor lor. Indiferent cum am privi presa, oricâte acuze am lansa la adresa ei, principiile jurnalistice susţin statul, nu îl ameninţă. Ziariştii nu sunt nici terorişti şi nici hackeri. Pentru că în această cheie, instituţiile specializate nu mai apără statul, ci se apără pe ele de „teroriştii jurnalişti”.

              Oricum am privi această situare, dacă documentele devoalate sunt reale, ne situăm într-o zonă periculoasă pentru libertate şi democraţie, păşim într-o epocă în care, contrar tuturor constituţiilor democratice, suntem cu toţii vinovaţi, la grămadă, din start. Cunoaşteţi povestea cântarului din Castelul Bran? Pe acel cântar, în Evul Mediu, trebuia să dovedeşti că greutatea ta coincide cu aspectul general. Dacă te dovedeai mai uşor decât păreai, erai automat considerat vrăjitor şi că ţi-ai vândut sufletul diavolului. Se ajunsese până la a te programa, cu mult timp înainte, din proprie iniţiativă, la acel cântar, pentru a-ţi lua certificatul cum că nu eşti vrăjitor sau vrăjitoare. Cu siguranţă, nu ne dorim să ajungem să trebuiască să ne demonstrăm ab initio nevinovăţia, numai pentru că anumite structuri, plătite de noi, consideră că suntem cu toţii o ameninţare la mai ştiu eu ce.

Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

%d blogeri au apreciat: