Urmează apusul democrației? Urmează apusul democrației?
               Radicalizarea globalizării, fructele otrăvite ale acestui fenomen, apar cu tot mai multă frecvență și pregnanță. Lumea liberă... Urmează apusul democrației?
               Radicalizarea globalizării, fructele otrăvite ale acestui fenomen, apar cu tot mai multă frecvență și pregnanță. Lumea liberă dă piept, de mai mulți ani încoace, cu alte structuri, cu un alt sistem de valori, cu reprezentanți sau simpatizanți ai unor state dominate de schimonosirea unor concepte religioase. Așa cum a făcut acum, Franța. Mâine, cine știe? Fenomenul e amplu iar Occidentul, atât lumea europeană, cât și cea de peste ocean, are propriile greșeli. Până la urmă, însă, păstrarea valorilor democratice, păstrarea unui nivel de trai și a unei puteri economice pentru fiecare dintre aceste state occidentale, reprezintă elemente normale pe agenda oricărui om politic. Cât e de moral, nu discutăm acum. Lumea e profund fracturată, în ce privește nivelul de trai, de educație, de cultură, în ce privește societatea, regimul politic sau componenta militară.
               Marea întrebare cred că e, dacă încercăm să realizăm o proiecție destul de apropiată a evenimentelor, cât va mai rezista democrația? Cât va rezista opinia publică, societatea civilă, la presiunea legilor de tip Big Brother, la controlul circulației, al populației? Pentru că autoritățile caută, natural, legi, elemente, subvenții financiare, tehnologie, care să le faciliteze prevenirea sau anihilarea actelor de terorism sau altele, reprobabile. Lor le este mai ușor așa, decât să apeleze la mijloace clasice. Și adevărul e că nici terorismul sau alte acțiuni de acest tip, nu mai sunt ce au fost. Și acești luptători (așa cum se percep ei), se folosesc de ultimele cuceriri ale tehnologiei. Pe de altă parte, însă, există un echilibru sensibil, o balansare amenințătoare pe granița subțire dintre libertățile umane și restrângerea lor. De aceea, spun, că acest război mai mult sau mai puțin vizibil, care e lupta cu terorismul, va împinge, treptat, spre limitarea unor libertăți pe care le considerăm sacrosancte. Pe care le avem și noi, după o pauză de 50 de ani. Și atunci, cât vom mai putea vorbi de democrație?
               Un anume paradox îl reprezintă și faptul că oamenii care împărtășesc preceptele organizațiilor considerate teroriste, gustă, până la urmă, din plin, din bunăstarea civilizației occidentale. Mulți dintre ei vin în state din acest spațiu sau au fost născuți aici, până la anumite vârste ai putea paria pe orice că sunt cetățeni obișnuiți, loiali țării respective. Și apoi, dintr-odată se întâmplă ceva. Ajung să se afle la originea unor fenomene greu de anticipat. Mai sunt și alte paradoxuri, emoționante de data aceasta. De pildă declarația fratelui polițistului executat cu sânge rece de unul dintre frații Kouachi, în contextul atacului de la „Charlie Hebdo”. Se știe, polițistul căzut era chiar algerian și musulman. Fratele său, cu lacrimi în ochi, vorbea despre faptul că a obținut după multă muncă diploma de polițist și că împărtășea din plin valorile democratice franceze. Apoi, tânărul angajat de la Hypermarket Cacher, cel care a salvat mai mulți civili francezi, adăpostindu-i într-o cameră frigorifică, este, de asemenea, musulman.
               Toate acestea și multe altele, vorbesc de la sine despre complexitatea acestei lumi, despre dificultatea de a decela între oameni, organizații și acțiunile lor. Dar și despre faptul că nu trebuie să culpabilizăm populații sau comunități întregi.
Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

%d blogeri au apreciat: