Politică şi resurse Politică şi resurse
„Kremlinul crede că după 2025 se va declanşa un război global pentru resurse, iar criza ukraineană a fost gîndită de SUA pentru a împiedica... Politică şi resurse
„Kremlinul crede că după 2025 se va declanşa un război global pentru resurse, iar criza ukraineană a fost gîndită de SUA pentru a împiedica Rusia să se pregătească pentru o astfel de evoluţie”, a declarat expertul militar rus Pavel Felgengauer – cunoscut pentru atitudinea sa critică la adresa preşedintelui Vladimir Putin şi a elitelor politice şi militare ale Rusiei -, într-un interviu acordat la sfârşitul săptămânii trecute publicaţiei ukrainene Apostroph, citată de Gordonua.com, scrie Agerpres.
Încă în februarie 2013, şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, declarase că urmează un nou război global de amploare, a spus el. Aşa-zisul război pentru resurse. Undeva după 2025 sau 2030, o catastrofă totală se va întâmpla, va fi o penurie groaznică de resurse naturale: petrol, gaze, apă etc. Ca urmare, va începe un război global sau o serie de conflicte regionale, în care ţările şi popoarele vor lupta pentru resurse. Se aşteaptă ca asupra Rusiei să se năpustească din toate părţile, având în vedere teritoriul său imens, bogat în tot felul de resurse, a explicat Felghengauer teoria ce predomină în aceste zile la Kremlin.
În acest sens, Rusia a adoptat un program de reînzestrare a armatei în valoare de multe trilioane de ruble în scopul reînarmării şi pregătirii pentru acest război, mai explică el. Despre aceasta Putin vorbeşte destul de des. Americanii, chipurile, au pus la cale totul pentru a nu permite Rusiei să se pregătească de războaiele viitoare. De aceea, ei sunt astăzi principalii noştri adversari. Actualul regim ukrainean sau regimul de la Kiev, aşa cum este numit la Moscova, este catalogat drept marionetă a Washingtonului, a afirmat Felgengauer în acelaşi interviu.
Referitor la proiectul Novorossia, Felgengauer spune că Putin a primit diverse propuneri. Au încercat să-i demonstreze că Ukraina se va rupe în două şi, dacă o jumătate va dori să plece în Vest, cealaltă jumătate se va revolta şi va migra spre Est. Linia de demarcaţie trebuia să treacă undeva pe Nipru şi pe una din aceste jumătăţi se va putea construi Novorossia, afirmă el, adăugînd că scopul Moscovei era de a nu admite influenţa Occidentului în Ukraina. La ora actuală, o îngheţare a conflictului în Donbas ar însemna că Ukraina rămîne în Occident, iar aceasta este inacceptabil pentru Moscova, explică el, subliniind că orice încălcare a planurilor Rusiei provoacă o mare furie la nivelul conducerii ruse. Felgengauer consideră, de asemenea, că în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk, totul este pregătit pentru declanşarea unei ofensive de amploare şi probabilitatea unei campanii militare de amploare este mare.
În acelaşi timp, în opinia sa, Kremlinul ar dori o nouă Ialta şi împărţirea Ukrainei în două: partea de vest să fie sub controlul Occidentului, iar cea de est să fie sub control rusesc. Şi după cum Putin şi-a schimbat recent poziţia şi a recunoscut util Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat în 1939 de URSS şi Germania nazistă, se poate spune că şi-ar dori un Pact Molotov-Ribbentrop 2, a declarat expertul rus în interviul din Apostroph, subliniind că Moscova îşi doreşte foarte mult să se aşeze la masa tratativelor cu Occidentul pentru a pune harta pe masă şi a începe împărţeala.
În Africa, preşedintele zimbabweean Robert Mugabe a avertizat în luna mai 2015, la Harare, serviciile de intelligence africane împotriva tentativelor Occidentului de a provoca conflicte pentru a exploata vastele resurse naturale ale continentului în scop propriu. Conflictele din Africa sînt în mare parte influenţate de fostele puteri coloniale care vor să continue să deturneze în profitul lor resursele continentului, a declarat Mugabe în faţa unor responsabili africani din domeniu spionajului, prezenţi la reuniunea lor anuală. Foştii noştri colonizatori continuă să manipuleze instituţiile şi convenţiile internaţionale pentru a justifica intervenţii militare unilaterale în ţări africane, avînd drept scop esenţial facilitarea extragerii resurselor noastre naturale, a denunţat liderul zimbabweean. Aceste scenarii de conflict au sporit posibilitatea revenirii prezenţei trupelor străine pe continentul nostru, a subliniat Mugabe. Occidentalii încearcă să se justifice prin existenţa unor situaţii în care Africa este incapabilă să îşi gestioneze propriile probleme, a mai spus şeful de stat.
Potrivit lui, Africa se confruntă cu numeroase probleme, mai ales variaţiile climatice, traficul cu fiinţe umane şi droguri, terorismul şi terorismul cibernetic.
Despre România se vorbeşte tot mai „vocal” ca despre un stat eşuat din perioada de aur a guvernării Băsescu-Boc!  Personal, scriam în iulie 2010 o analiză pe această temă. Evident, are multe dintre caracteristicile unei astfel de entităţi:exodul creierelor sclipitoare, servicii proaste şi declin economic sunt, cu siguranţă realităţi româneşti!  Reţeta, din păcate, este mereu aceeaşi: un stat slab, cu politicieni corupţi, o societate civilă amorfă, populaţie sărăcită şi debusolată, resurse naturale şi datorii uriaşe la finanţele internaţionale!
O analiză crudă a României anului 2013, cu subiect şi predicat, de cele mai multe ori, sau cu răspunsuri directe sugerate, o regăsiţi în ENCICLOPEDIA POLITICĂ ŞI MILITARĂ „Lumea 2013”, apărută la Editura RAO, sub egida ACADEMIEI DE ŞTIINŢĂ din România, SECŢIA DE ŞTIINŢE MILITARE, sub coordonarea Generalului Dr. Teodor Frunzeti şi Dr. Vladimir Zodian. Ea este cu atît mai valoroasă cu cât analiza este trecută prin prisma SIGURANŢEI NAŢIONALE!
„Lumea 2013” pune afirmaţiile mele în context economic şi de analiză geo-strategică globală. Locul României pe harta Europei este sugerat chiar de la pag.7: „… statele puternice (Germania n.a.) au transformat statele mai slabe (România n.a.) în structuri total dependente”, lipsite de instituţii financiare naţionale reale şi de strategii economico-sociale autonome. Se adaugă şi capacităţile mediocre de guvernare şi administrare în astfel de state, inclusiv România”, se spune cu subiect şi predicat! Dr. Teodor Frunzeti şi Sebastian Oprescu, afirmă, în capitolul „Epoca marilor puteri”, la pag. 15, că în timp ce România adoptă orbeşte „religia” neintervenţionismului în economie, „Marile puteri intervin direct şi indirect, inclusiv prin mijloace militare, în obţinerea de către corporaţii a accesului la resursele financiare, naturale şi la pieţe… Legislaţiile naţionale şi regionale (…) sunt rezultatele acţiunii statelor în sprijinul corporaţiilor. „retragerea statului din economie” nu este decît o lozincă sau o strategie de separare a corporaţiilor din ţările mici şi mijlocii de statele proprii şi de trecerea lor sub controlul multinaţionalelor”. Adică, nu e întîmplător ce s-a întâmplat cu petrolul, gazul, petro-chimia, instalaţiile hidro, sau resursele naturale din România!
Şi pentru că veni vorba despre resursele naturale, care stabilesc fundamentele strategice ale activităţilor economice, generalul Frunzeti spune că „controlul lor este esenţial pentru state” în condiţiile intensificării „fără precedent” a competiţiei pentru resurse naturale şi oferă o listă a „materiilor prime strategice”: cupru, metale rare, uraniu, aur etc, adică exact resursele de care România şi-a bătut joc în ultimii ani, sub bagheta corporaţiilor şi a organismelor multinaţionale. România, ca „stat gazdă”, joacă după reguli impuse! „Dacă statul gazdă are o bună guvernare, poate impune corporaţiei reguli de funcţionre, dacă statul este corupt, slab dezvoltat… corporaţia impune regulile cointeresînd elitele locale”.
Şi tot analiştii militari spun că: „rata dobânzii bancare zero, combinată cu diminuarea drastică a deficitelor publice şi cu tăierea cheltuielilor publice formează un mix al dezastrului economic. Cererea este pârghia esenţială a reducerii şomajului”. Ba mai mult, „Guvernele principalelor puteri stimulează şi coordonează educaţia, învăţământul, cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicată. Acumularea de capital uman, de capital de cunoştinţe, de cunoştinţe avansate sunt condiţii obligatorii ale oricărei performanţe social-economice contemporane… România aproape că nu se preocupă de aceste tendinţe regionale şi globale, poate din cauza unei clase politico-economice mediocre”.
Din punctul de vedere al politicii externe, România a cunoscut UN DEZASTRU în ultimii ani, preşedintele şi miniştrii de externe scoţînd, practic, ţara noastră de pe harta internaţională. Într-un stat nemodernizat, fanariot şi feudal, perceput ca o gubernie de către UE, oficialii europeni au intervenit direct în procesul de demitere al preşedintelui, din iulie 2012. O politică externă la nivel de amatori a făcut ca România „să fie surprinsă” de evoluţiile politice din Georgia, ţările arabe sau politica energetică a Rusiei. Deşi se declară „apropiată” de politica populară a Germaniei, Bucureştiul NU A ÎNŢELES că în Europa „funcţionează o cooperare economică germano-rusă de care micile state trebuie să ia act”, şi nici că „Germania a promovat un parteneriat extins” cu R.P. Chineză, în care diplomaţii români „nu s-au remarcat” prin relaţii cu Beijingul. Concluzia ZDROBITOARE faţă de politica externă a României este trasă de Dr.V. Zodian şi Sebastian Oprescu, în capitolul „Uniunea Europeană la momentul adevărului”, pag. 190: „Politica externă a României din anii 2011-2012 reflectă o diminuare îngrijorătoare a resurselor sale de cadre, idei sau materiale şi o anumită capacitate mediocră de a se adapta la evoluţiile internaţionale majore. Spre deosebire de alte state, nu credem că diplomaţii români au ca misiuni principale atragerea de afaceri şi capital în ţară şi promovarea intereselor sale comerciale în exterior”.
Ameninţările de ordin economic, extrem de vizibile în aceşti ani de criză, Cuprumin, Oltchim, Roşia Montană etc, cuprind prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice care pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state. Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii! Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sunt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă. Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sunt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. De asemenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora.
mb
Sursa foto: eutoday.net
Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: