Thomas Barnett şi cartografierea războiului împotriva terorismului Thomas Barnett şi cartografierea războiului împotriva terorismului
În 1994 lucram ca redactor la Ziarul TIMPUL, din Reşiţa, unde primeam, aproape regulat, revista Institutului Şvabilor Bănăţeni din Germania. Un institut cu finanţare... Thomas Barnett şi cartografierea războiului împotriva terorismului

În 1994 lucram ca redactor la Ziarul TIMPUL, din Reşiţa, unde primeam, aproape regulat, revista Institutului Şvabilor Bănăţeni din Germania. Un institut cu finanţare de stat, care opera cu documente şi cifre oficiale. Acolo am citit, pentru prima dată, de retrasarea graniţelor României pe linia Carpaţilor, de constituirea Provinciei Autonome Europene Transilvania-Banat, condusă de un Guvernator, provincie membră UE şi NATO. Pentru realizarea acestui scop, la finalul articolului se menţionau statele europene, sumele donate şi scopul precis pentru ca această provincie să ajungă la standardele europene. Nu mai ţin minte cifre sau domenii, reţin doar că Italiei îi revenea reabilitarea infrastructurii rutiere a provinciei.
Fantoma hărţilor a bîntuit Europa de Est încă din 1990, odată cu izbucnirea războiului din Croaţia. Acolo, într-o noapte de groază la Vukovar, un amic sîrb mi-a arătat o pagină din ziarul Borba în care era publicată noua hartă a Europei care tăia România în două, la fel şi Yugoslavia. În stînga se situau statele catolice, începînd din Nord, din Ţările Baltice, Polonia, Transilvania, Croaţia şi Slovenia, ce aveau să adere la Europa, în dreapta rămînînd ortodocşii, ca o poartă de intrare în Asia, sau a Asiei în Europa! În mare parte, „hărţile astea vagaboande” nu sînt întîmplătoare. Grupul de la Vishegrad confirmă existenţa reală a hărţii într-o mare cancelarie cu putere de decizie şi nu doar în paginile Borba. De aceea, Harta strategică a luptei împotriva terorismului, realizată de Barnett, o consider bine-venită, ea dînd, oarecum, „chip” duşmanului nevăzut, şi voi scrie cîte ceva despre ea, în continuare!
Pentru a înţelege mai bine principiile pe care este construită de Thomas Barnett Harta strategică a luptei împotriva terorismului, în cadrul ideilor sale referitoare la lumea post-război rece, voi aminti, „topul” celor zece mituri legate de perioada în discuţie, mereu actuale, chiar dacă au fost elaborate în 1990, iar 11 septembrie 2001 a schimbat radical optica în ceea ce priveşte politica internaţională.
Miturile, ar fi, după specialistul american, următoarele:
10. – ideea că în lume ar fi mai multe conflicte armate şi crize după 1990 decît înainte;
9. – ideea că prăbuşirea blocului sovietic a indus haos în sistemul internaţional;
8. – existenţa unui număr prea mare de „state depotenţate”;
7. – ipoteza că lumea este controlată de actori transnaţionali;
6. – ideea că proliferarea tehnologiei nucleare a scăpat de sub control;
5. – imaginarea Chinei drept următoarea Uniune Sovietică;
4. – viteza este elementul de bază al răspunsului la situaţii de criză;
3. – imposibilitatea rezolvării simultane a mai multor situaţii de criză;
2. – ideea că Pentagonul şi-a crescut eficienţa prezenţei globale consumînd mai puţine resurse;
1. – ideea că mediul de securitate post-Război Rece este complet imprevizibil, planificarea inutilă şi reactivitatea mai eficientă decît comportamentele proactive (apud Thomas P.M. Barnett, Henry H. Gaffney jr., „Top Ten Post-Cold War Myths”, Proceedings, U.S. Naval Institute, feb. 2001, pp. 32-38, reluat pe www.nwc.navy.mil/newrulesets);
„Miturile” sînt publicate în februarie 2001! În ciuda şocului de după 11 septembrie, lucrăruile lui Barnett păstrează, în bună măsură, tezele enunţate în acest articol, cel mult cu modificări de nuanţă şi luări în calcul ale noilor condiţii din mediul internaţional. Să luăm mitul referitor la impredictibilitate şi planificare inutilă. Barnett nu îl respinge după 11 septembrie. Dimpotrivă, ideea hărţii strategice, ideea hărţii în sine, ne arată că el rămîne încrezător în predictibilitatea mediului de securitate şi în capacitatea forţei navale a SUA de a modela acest mediu, odată ce se află în posesia unei cartograme adecvate a lui. De altfel, teoria potrivit căreia 11 septembrie este rezultatul haosului din sistem poate fi uşor atacată: atacurile de la WTC au fost ele însele rezultatul unei planificări. În completarea articoului de mai sus, Barnett scrie, ca rezultat al misiunilor sale de după 11 septembrie, un „Top 100 Rules of the New American Way of War” (redat pe www.nwc.navy.mil/newrulesets). Maniera de alcătuire a textului aduce aminte de hărţile-listă, „regulile” fiind extrem de bine ancorate geografic. Citez, spre exemplificare, de la secţiunea „Ce ar putea angaja SUA într-un razboi”?, „regula 15” (textul este scris înainte de a se lua decizia celei de a doua lărgiri a NATO spre est – care a cuprins şi România – şi, evident, înainte de începerea Ultimului război din Golf, care a dus la căderea regimului Saddam Hussein):
„15. Altfel decît un răspuns la un atac direct asupra Statelor Unite, sînt cinci situaţii curente în care acestea s-ar putea angaja în război:
1. Dacă Iraqul ar ataca Arabia Saudită, Kuweitul sau Israelul;
2. Dacă Taiwanul ar fi atacat de China;
3. În cazul în care Coreea de Nord ar ataca Coreea de Sud;
4. Dacă Iranul sau Iraqul ar încerca să închidă Golful Persic transporturilor de petrol;
5. Dacă Al-Qaeda, sau alt grup terorist, ar ataca forte, cetăţeni sau proprietăţi americane de oriunde de pe glob.” („Top 100…”, www.nwc.navy.mil/newrulesets)
„Mapping the War on Terrorism”. Cartografierea incertitudinii. Lumea după Barnett, este prezenatată odată ce autorul s-a decis că este de interes public, în cîteva articole, conferinţe şi interviuri. Ideea lui Barnett capătă notorietate publică, dincolo de cadrul operativ din Departamentul american al Apărării, în care fusese finisată. Numărul din mai 2003 al unei celebre reviste mondene, Esquire (ediţia americană) îi publică articolul cel mai cunoscut pe tema respectivă, plus hărţile aferente, în condiţii grafice de excepţie. Articolul era însoţit de o listă a zonelor de risc geopolitic manifestate în ultima decadă. Mesajul transmis publicului american, chiar în timpul invaziei Iraqului şi a dezbaterilor aprinse şi contradictorii din jurul acestui atac, era clar – războiul contra terorismului se bazează pe o strategie coerentă, cartografierea spaţiului de risc reducea incertitudinea confruntării cu inamicul invizibil – terorismul. Conceptele-cheie pe care se bazează mecanismul hărţii lui Barnett sînt: „the core” (miezul) şi „the gap” (prapastia). Mediul de securitate post-11 septembrie, care este definitoriu pentru toate aspectele funcţionării sistemului internaţional (economie, mediu, relaţii sociale etc.) se împarte în două mari spaţii, miezul funcţional – the Functionig Core – şi prăpastia neintegrabilă – Non-Integrating Gap („The Pentagon’s New Map”, Esquire, March 2003). Criteriul: modul în care globalizarea a avut efecte predominant pozitive (miezul), respectiv negative (prăpastia) pe o serie de planuri corelate.
Primăvara lui 2003, cu momentul Iraq, este, după T. Barnett, deosebit de importantă pentru efortul de punere în aplicare a unei asemenea hărţi strategice: „următorul nostru război în Golf va marca un moment istoric – acela în care Washingtonul ia într-adevăr în posesie securitatea strategică în epoca globalizării. Aceasta este motivul pentru care dezbaterea publică asupra acestui război a fost atît de importantă! Ea forţează America să conştientizeze ceea ce, eu cred, că este noua paradigmă a securităţii care modeleaza timpul în care trăim: Lipsa de conectare defineşte pericolul. Regimul lui Saddam Hussein a fost, în mod periculos, deconectat de la o lume globală, de la regulile şi normele ei…” (The Pentagon’s…, www.nwc.navy.mil/newrulesets).
Regula este deci aceea potrivit căreia lipsa de conectare, generată de refuzul sistemului internaţional de către state, totalitare de obicei, şi ca urmare a unor experienţe neplăcute ale sistemelor politice, sociale, economice respective, cu acest proces al globalizării decupează, pentru Barnett, „prăpastia” de miezul funcţional al planetei! Adică, Barnett transmite un avertisment statelor: dacă eşti în afara jocului nu exişti!
Statele din afara miezului suferă pe toate planurile: au economii neperformante, medii politice totalitare sau, în orice caz, oligarhii mafiote, au sistemul medical şi cel al asigurărilor sociale la pămînt, au segmente sociale întregi supuse marginalizării, nevoite să adopte comportamente delincvente pentru a supravieţui, un numar mare de oameni infectaţi cu HIV, sînt eventual marcate de conflicte interne sau de conflicte cu vecinii şi generează, inclusiv în raport cu „miezul”, terorism. Insecuritatea este, în termenii lui Barnett, principalul lor export. Statele incluse în acest sector al insecurităţii şi instabilităţii apar într-o formulă geografică relativ compactă, de o parte şi de alta a Ecuatorului, înspre nord, respectiv sud, pe aproape toate continentele, cele mai afectate de procesele specifice „prăpastiei” fiind Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Cea mai mare parte a statelor acestor continente rămîne în „miez”, cu excepţia Africii, ţările ei fiind, de fapt, şi centrul prăpastiei.
Harta lui Barnett redefineşte pericolul la adresa securităţii SUA. Paradigmele de tip război rece, în care fie Rusia, fie China, în genere o mare putere prezentă sau viitoare, este văzută drept inamicul principal, sînt eliminate din calcul. Barnett nota de altfel ideea că „tranziţia” Chinei este dependentă de piaţa americană (cea mai mare deţinătoare de USD după Trezoreria americană!), de aici respingerea mitului China-noua Uniune Sovietica! Profesorul de la Naval War College nu aderă nici la explicaţiile care pun terorismul internaţional pe seama unui sistem din ce în ce mai dominat de anarhie. Paradigma Functioning Core/Non-Integrating Gap ţine să arate tocmai faptul ca marile tendinţe ale unui fenomen precum terorismul pot fi supuse unei minime structurări intelectuale, unor sistematizări prin decupaje cartografice.
Terorismul internaţional apare ca o emanaţie a unei arii geopolitice cu reprezentare globală şi dominată de un complex de fenomene negative. Scoaterea lui din context nu poate oferi soluţii viabile. Înţelegerea lui, în interiorul ununi asemenea cadru, legitimează, în opinia analiştilor americani conservatori, acţiunile preemptive împotriva unor state precum Iraqul. Anumite structuri statale, sau politice, rămîn posibili inamici chiar şi în cadrul noului tip de război. Pe scurt, problema nu este cînd trebuie aplicate loviturile preemptive, ci unde. Pe măsură ce globalizarea se adînceşte şi se întinde, două grupuri de state se opun, în mod natural, unul altuia: ţări căutînd să-şi adapteze regulile interne celor internaţionale, emergente (democraţiile occidentale avansate, Japonia şi economiile asiatice în plină dezvoltare, Rusia lui Medvedev şi Putin) şi ţări care refuză o atare aliniere sau nu o pot atinge, din cauza rigidităţii politice, culturale sau sărăciei extreme continue (o mare parte a Asiei Centrale, Orientul Mijlociu, Africa şi America Centrală). „Consider primul grup ca formînd miezul funcţional al globalizării şi ultimul ca fiind prăpastia neintegrabilă” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets).

mb

Sursa foto: thomaspmbarnett.com

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: